Precizări importante, revizuite conform Avizului Ministerului Sănătății cu nr. NT3383 E/15.09.2020! – În atenţia candidaţilor la examenul de primire în profesie, sesiunea 20 septembrie 2020

Precizări importante, revizuite conform Avizului Ministerului Sănătății cu nr. NT3383 E/15.09.2020!
În atenţia candidaţilor la examenul de primire în profesie, sesiunea 20 septembrie 2020

– Examenul începe la ora 10.00 a zilei de 20.09.2020
– Cu începere de la ora 7.00 și până la ora 9.00, candidaţii se vor prezenta la porțile de acces A și B ale complexului expozițional ROMEXPO, după cum urmează:
● la poarta A – candidații cu numele de familie de la lit. A până la litera M inclusiv;
● la poarta B – candidații cu numele de familie de la lit. N până la litera Z inclusiv
Harta cuprinzând localizarea porților de acces în complexul expozițional ROMEXPO este atașată.
– Candidații se prezintă obligatoriu cu următoarele:
● actul de identitate
● legitimația de examen, tipărită de candidat din sistemul IFEP – Profilul candidatului; pentru probleme tehnice legate de eventuale dificultăți de tipărire candidații vor putea trimite email la adresa helpdesk@ifep.ro
● declarația pe proprie răspundere, tipărită de candidat din sistemul IFEP – Profilul candidatului și completată de acesta; pentru probleme tehnice legate de eventuale dificultăți de tipărire candidații vor putea trimite email la adresa helpdesk@ifep.ro
● mască de protecție sanitară aplicată pe față, precum și mască de rezervă
● un recipient cu substanță dezinfectantă
– Actele de identitate acceptate sunt cartea/buletinul de identitate, adeverinţa provizorie de identitate (în caz de pierdere a cărţii/buletinului de identitate), paşaportul sau permisul de conducere, prezentate în original şi aflate în termen de valabilitate. Copii de pe aceste documente sau alte documente nu vor putea fi luate în considerare.
– Legitimația de examen tipărită de candidat reprezintă documentul pe care organizatorul examenului va aplica ștampila care atestă îndeplinirea de către candidat, în urma măsurării temperaturii corporale, a condițiilor sanitare pentru accesul în sala de examen în care acesta a fost repartizat.
– Este strict interzis accesul în pavilionul de examen cu mijloace electronice de comunicare sau de informare, sau care permit comunicarea sau informarea, indiferent de natura acestora (telefoane mobile, pda-uri, tablete, notebook-uri, ceasuri inteligente etc.).
– Intrarea în sala de examen se face până cel târziu la ora 9.30. Candidații care depășesc această oră nu vor fi primiți în sala de examen decât în baza aprobării exprese a președintelui comisiei naționale de examen.
– Examenul începe la ora 10.00 și durează 4 ore.
– După momentul deschiderii plicurilor cu subiecte nu mai este posibilă, sub nicio formă, intrarea candidaților în sala de examen.
– Vor fi aplicate și respectate cu strictețe, de candidați și personalul de organizare, următoarele reguli și proceduri sanitare impuse de evitarea riscurilor epidemiologice:
● Accesul în incinta complexului expozițional ROMEXPO va fi permis numai la porțile A și B, conform repartizării indicate mai sus.
● În cazul formării de cozi la poarta de acces, se va respecta o distanță între candidați de cel puțin 1,5 metri.
● La prezentarea la poarta de acces A sau B, candidatul va purta mască de protecție sanitară, care acoperă complet gura și nasul. Nu sunt admise semi-măști din plexiglas sau din alte materiale, care nu acoperă complet nasul și gura și/sau la care distanța dintre fața candidatului și mască nu asigură protecția celor din jurul acestuia. Vizierele nu dispensează de purtatul măștii ! Nu sunt permise măștile inscripționate cu mesaje sau desene ofensatoare.
● Purtatul măștii este obligatoriu pe întreaga durată în care candidatul se află în incinta complexului expozițional ROMEXPO. Nu se face distincție după cum candidatul se află în pavilionul de examen sau pe căile exterioare de acces, aflate în incinta complexului expozițional.
● La prezentarea la poarta de acces A sau B, candidatul:
▪ va prezenta documentul de identitate și legitimația de examen tipărită în prealabil
▪ va preda declarația pe proprie răspundere, anexată prezentei, completată și semnată
▪ va arăta că deține mască de rezervă și recipient cu substanță dezinfectantă
▪ va fi supus termometrizării de către echipa sanitară
● Candidații a căror temperatură corporală este de 37.3 grade Celsius sau mai mare, nu vor fi primiți în incinta complexului expozițional, ci vor fi îndrumați de personalul sanitar către un loc special amenajat, unde vor staționa timp de 15 minute. După expirarea acestui timp, va fi re-verificată temperatura corporală. Dacă aceasta se înscrie în limite normale, candidatului îi va fi permis accesul în incinta complexului expozițional.
● Nu vor fi primiți în examen candidații aflați în următoarele situații de risc epidemiologic:
▪ cei cu febră (mai mare de 37.3 0 C) și / sau semne/simptome de infecție respiratorie (rinoree, strănut repetat, tuse, dificultăți în respirație – scurtarea respirației)
▪ cei confirmați cu infecție cu SARS – CoV-2, aflați în perioada de izolare la domiciliu;
▪ cei care sunt declarați contacți direcți cu o persoană infectată cu SARS – CoV-2, aflați în perioada de carantină la domiciliu / carantină instituționalizată.
● Candidatului căruia nu i se permite accesul în examen pentru motivele de mai sus urmează a i se restitui integral taxa de participare la examen. În acest caz, personalul sanitar de la poarta de acces va menționa pe legitimația de examen a candidatului, sub semnătură și ștampilă, faptul că respectivul candidat a nu a fost primit în examen pentru considerente epidemiologice. În vederea restituirii taxei, candidatul va transmite comisiei naționale de examen, prin email la adresa admitere@unbr.ro, o copie scanată a legitimației de examen cuprinzând aceste mențiuni.
● Candidaților care corespund condițiilor sanitare de participare la examen li se va permite accesul în incinta complexului expozițional ROMEXPO, în baza ștampilării de către personalul sanitar a legitimației de examen.
● Candidații se vor deplasa către pavilionul de examen exclusiv pe traseele indicate de personalul de organizare, cu respectarea permanentă a unei distanțe de cel puțin 1,5 metri față de ceilalți candidați. Accesul către pavilionul de examen și ieșirea din acesta către ieșirea din spațiul complexului expozițional se vor realiza pe trasee diferite.
● La intrarea în pavilionul de examen, candidații vor prezenta actul de identitate și legitimația de examen vizată de personalul sanitar și vor fi îndrumați de personalul de organizare către sălile de examen. În vederea orientării, candidații vor urmări, de asemenea, și indicatoarele electronice amplasate în pavilionul de examen.
● La intrarea în sala de examen, candidații vor prezenta personalului de supraveghere/responsabilului de sală actul de identitate și legitimația de examen vizată de personalul sanitar și se vor așeza la masa alocată, marcată corespunzător.
● Toate spațiile de examen sunt igienizate iar mobilierul de examen este curățat cu substanțe dezinfectante.
● Atât înainte de începerea examenului, cât și pe parcursul desfășurării acestuia se vor lua permanent măsuri pentru evitarea creării de aglomerări de persoane, atât în spațiile de examen, cât și în spațiile de utilizare comună și în grupurile sanitare.
● Toate spațiile de examen vor fi prevăzute cu cutii în care vor fi colectate gențile, poșetele și altor accesorii ale candidaților.
● În incinta pavilioanelor de examen este strict interzisă apropierea fizică între candidați, formarea de grupuri sau de cozi. Se va respecta permanent o distanță de cel puțin 1,5 metri între candidați.
● După predarea lucrării responsabilului de sală nu este permisă candidaților ieșirea din sala examen cu niciun înscris (grile, ciorne etc.).
● După predarea lucrării, candidații vor părăsi pavilionul de examen și spațiul complexului expozițional, pe traseul indicat de organizatori.
● După finalizarea examenului, nu este permisă revenirea candidaților în spațiul complexului expozițional. La sesiunea de examen din 20 septembrie 2020 nu se restituie candidaților grilele pe care au lucrat.
● Candidații care nu respectă prezentele instrucțiuni cu caracter sanitar, precum și instrucțiunile comunicate de comisia națională de examen și de personalul de supraveghere vor fi îndepărtați imediat din spațiul de examen sau, după caz, din incinta complexului expozițional, în baza unui proces verbal care va fi întocmit în acest scop.

Publicat in:
Stiri
Distribuie:
Array
Data ultimei actualizări: 18 septembrie 2020